ceata...

Brusc a vrut să vorbim. Urma să-l văd din nou….am intuit din prima clipă. Noaptea târziu, peste două. Afară călduţ …o iarnă blândă. Un amic mă acompanie până la taxi….”Să ai grijă de tine!”. O ultimă vorbă. Urc în taxi dar nu ca prima dată. Cu un gest de resemnare ordon taximetristului : “Benzinăria de la Straja”. Apoi drumul ….un lanţ de amintiri, de întrebări…..despre celălalt….nici un zâmbet. Mi se făcuse frică. Intram iar in starea aceea de nepăsare pentru a-mi zăvorâ posibilele sentimente. Spun posibile deoarece cu greu pot ajunge la un echilibru de stări, pentru el cât şi pentru celălalt. Celălalt e mister.
El e forţă. Cobor, mă uit să văd dacă a ajuns. Nu era la locul obişnuit. Ba nu, acum îl văd. Nu a întârziat. Pornesc spre el cu acelaşi sentiment de nesiguranţă şi repulsie. Repulsie faţă de ceea ce înseamnă dragostea pentru el, femeia în sine, pentru toate pe care le-a sărutat la fel. si-am decis. Nu va obtine de la mine ceea ce pentru el insemna dragoste. Mergeam cu pasi mici, fortati, leganandu-ma precum o papusa teleghidata. Ma saruta ca de obicei, desi stabilisem ca nu imi plac aventurile. Atunci de ce ma aflam la acea ora tarzie, pironita in fata lui ca o statuie de ceara? Mi-a zambit mai frumos ca niciodata. Incepe sa-mi povesteasca multe. Il privesc uimita….sa fie baiatul de acum cateva saptamani care ma privea cu un aer superior, in fata caruia paream graozav de nesemnificativa? A fost frumos tot ce a urmat. Sarutarile lui, mangaierile mele….cuvintele acelea dure aruncate iar cu un orgoliu dispretuitor. Dar de data asta au sunat altfel. Mai deschise, mai luminoase, mai soptite. Parca si bratele lui ma cuprindeau altfel, dar…..
Dimineata visul se spulbera iar, realitatea ma lovi brutal in frunte, caci cu toate ca mangaierile lui continuau sa ma protejeze de adevaratele simtaminte, am plecat iar tacuta, fara un cuvant in plus. A incercat sa ma imbuneze prin gesturi banale, fara noima….nu-l mai auzeam. Eram deja cu gandul acasa la mine, la patul meu ce ma astepta….singuratate. I-am strigat nevinovat peste umar : ”mai vorbim”. Nu a raspuns, sau cel putin nu l-am auzit. Nu, nu mai vorbim. Am plecat cu acelasi sentiment de repulsie, de murmur interior “nuuuuuu, inceteaza….pentru el esti doar o aventura!”.
Brusc apoi, ca de obicei, gandul mi-a fugit la celalalt…..”doar de-as putea asa sa te uit……da ar merge aventura”. Apoi ochii mei coboara in pamant…”nu te pot uita nici asa!” .
Acasa zambesc. Nu va mai exista o alta aventura. Nu pot sa te uit!